Ușieri la Parlamentul European

usieri-parlamentul-european

Îi cunosc pe cei 754 de deputaţi europeni atât după nume cât și după fizionomie. Se îmbracă în negru și poartă lanțuri argintii și nu pot trece neobservați în timpul sesiunii. Dar sarcinile lor sunt foarte variate: anunță intrarea președintelui în aulă la deschiderea sesiunii, oferă documente deputaților în ședințele plenare și în cadrul comisiilor, mențin ordinea în timpul reuniunilor plenare și verifică cine intră în aulă.

La Parlamentul European lucrează aproximativ 140 de ușieri (60 în sălile de reuniune și 80 distribuind poșta în clădirile Parlamentului). 50 dintre aceștia sunt femei. Ușierii sunt angajați ai Parlamentului.
usier_1

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, are propriul ușier personal și alți doi ușieri în cabinet. Aceștia îl ajută când primește oaspeți oficiali și îi prezintă ziua ce va urma. Președinții au dreptul de a-și alege propriii ușieri.

Își amintesc sute de nume și de fețe
„Trebuie să-i cunoaștem pe toți deputaţii europeni după nume și fizionomie. La începutul unui nou mandat, când sosesc sute de deputați noi, trec câteva luni până îi învățăm pe toți“, ne-a spus ușierul spaniol Juan Carlos Arellano.

Ușierii trebuie să fie flexibili, discreți și să cunoască pe de rost protocolul. „Este indispensabil ca aceștia să fie familiari cu diferențele culturale, într-un mediu multicultural precum Parlamentul European“, ne-a spus ușierul finlandez Tuukka Hiiri.

Gesturi dubioase și atenția presei
Se îmbracă în negru și poartă lanțuri argintii și nu pot trece neobservați în timpul sesiunii. Uneori devin chiar faimoși. În decembrie 2011, ziarele au fost pline de fotografii în care apărea un ușier care părea să ceară unei deputate să facă liniște.

silence

„Fotografia nu avea nicio legătură cu ce s-a întâmplat de fapt. Deputata a făcut o greșeală în timpul votului și mi-a cerut ajutorul. M-am apropiat și, de la galerie, unde stătea fotograful, părea că îi cer să tacă. Dar nu s-a întâmplat așa, nu făcuse nimic rău“, ne-a explicat ușierul belgian Patrick Vandenhoven.

Sursa: articol din 8 august 2012, Portal Parlamentul European



« (Articolul anterior)