Meniu principal

Un bărbat a intrat cu maşina prin uşile automate ale Spitalului de Urgenţă Craiova

accident_usi_spital_upu_craiova_ian_2019

Ştire Mediafax

Un şofer în vârstă de 39 de ani, din judeţul Caraş Severin, a intrat cu maşina, sâmbătă noaptea, în interiorul Urgenţei Spitalului din Craiova. Deocamdată nu se ştie dacă gestul bărbatului a fost sau nu intenţionat. Nu s-au întregistrat victime dintre pacienţii spitalului.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Dolj, şoferul maşinii este singurul rănit.

„Un bărbat de 39 de ani, din Moldova Nouă, judeţul Caraş Severin ar fi intrat cu un autoturism în uşile de acces ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. Poliţiştii sunt la faţa locului şi fac cercetări pentru a stabili cauza producerii incidentului”, spun reprezentanţii Poliţiei Dolj.

Mai mulţi pacienţi erau în interiorul Urgenţei, însă nu au fost răniţi. Medicii spun că au avut noroc că nu era nimeni în faţa uşilor, pentru că s-ar fi întâmplat o tragedie.

Sursa: Mediafax