usi de spital

 
 

SIATEC la BUILDING HEALTH Bucharest International Forum 2017

siatec_school_hospital

Siatec a participat pe 19 octombrie 2017 la conferința Building Health, eveniment ce a avut loc la Centrul de Conferințe al Hotelului Radisson Blu din București. Evenimentul a pus în centru atenției tema educației și a domeniului medical, două arii importante, cu o nevoie constantă de a evolua și a găsi soluții actuale. Building Health a adus speakeri din domeniul arhitecturii, construcțiilor și healthcare, precum Arh. Albert Wimmer care a proiectat în parteneriat cu ARUP unul dintre cele mai mari spitale din Europa – Vienna North Hospital sau Arh. DorinCiteşte în continuare


Povestea uşilor de boutique montate la intrarea UPU a Spitalui de Urgenţă Arad

intrare_spital_urgenta_arad

Despre birocraţie, lipsă de profesionalism, iresponsabilitate şi încălcarea flagrantă a tuturor normelor privind proiectarea şi construcţia unui spaţiu medical. Urmărind temele conferinţei internaţionale BUILDING HEALTH Bucharest International Forum 2017, în care arhitecţi şi specialişti au prezentat soluţii şi bunele practici privind construcţia şi amenajarea spaţiilor medicale, ne-am adus aminte de campania jurnalistică a publicaţiei Arad Online ( din anul 2015 ) care a militat pentru modificarea şi montarea unor uşi automate la noua intrare a Spitalului de Urgenţă din Arad. Pe scurt, Consiliul Judeţean Arad a alocat câteva milioane deCiteşte în continuare


SIATEC: uşi ermetice Tormed, soluţia perfectă pentru încăperi ”curate”

usi_ermetice_siatec

De ce uşi ermetice? Pentru că sălile de operaţii, de radiologie, camerele ”curate”, camerele cu atmosferă controlată au nevoie de uşi automate cu închidere totală pentru a proteja încăperea de orice corp exterior nedorit. Pentru că în sălile de operaţii este nevoie de un mediu steril, un mediu în care pacienţii pot beneficia de cea mai bună îngrijire, iar medicii de condiţiile de care au nevoie. Printre aceste uşi, se numără cele ermetice, adică cele cu închidere totală, ce nu lasă nimic să pătrundă prin ele. Varianta de uşă ermeticăCiteşte în continuare


Vertical Design: ofertă completă de uși speciale pentru spitale

usi_spital_Wiejak_vertical_design

Spitalele sunt instituții care impune standarde exigente de calitate și mai ales de igienă. Datorită specificități  fiecărei săli a unui spital, toată aparatura, mobilierul și ușile trebuie să respecte standardele înalte cerute și să servească scopului final al sălii respective. De aceea și ușile utilizate în înteriorul spitalului, au caracteristici aparte. Soluțiile propuse de Vertical Design acoperă o paletă largă de cerințe, de la săli de radiologie, săli de operație, laboratoare de analiză și chiar bucătării. Cele mai multe dintre acestea sunt produse de Wiejak, un partener important al firmei noastre, companie ce produce ușiCiteşte în continuare


Siatec, alături de subdivizia Tormed, va participa la BUILDING HEALTH Bucharest International Forum 2017

Modernizarea spitalelor este un subiect important pentru Siatec, care își dorește un sistem medical la standarde europene. În acest sens, Tormed vine cu soluții care să ofere condiții atât medicilor, cât și pacienților: uşi automate etanşe pentru săli de operaţii; uși batante pentru medii curate; uşi şi vitraje cu protecţie la radiaţii, automatizari pentru facilitarea accesului persoanelor cu dizabilităţi; uşi automate rapide pentru unităţi primire urgenţe; soluţii de protecţie la foc, dar și altele „Schimbarea vine o dată cu responsabilizarea fiecărui participant la crearea spațiului medical. „Viața noastră este directCiteşte în continuare


Operatori GEZE la cel mai mare spital de copii din Varşovia

geze_usi_spital

Recent a fost inaugurat noul corp de clădire la Children’s Memorial Institute Varşovia ( unul dintre cele mai mari si moderne spitale din Polonia ), o extensie complet nouă, cu o suprafaţă de 10.000 mp având 12 săli de operaţii şi două unităţi de terapie intensivă. Grație colaborării strânse cu antreprenorul general – firma poloneza Climatic ( specializată în construcţia şi dotarea spitalelor ) GEZE Polonia a câștigat contractul pentru echiparea uşilor automate. Au fost livrate în total 64 de unități de ECdrive, Powerdrive și TSA 160 precum şi un operator PowerDrive pentru oCiteşte în continuare