Aluterm

 
 

Invitaţie CAME şi ALUTERM: „4 zile de poveste, în Italia”

aluterm_came_venetia_2017

Concursul Aluterm CAME 2017 Devenit deja tradiţional, Concursul Aluterm Came 2017 se adresează tuturor distribuitorilor Aluterm care achiziţionează automatizări de porţi, de uşi de garaj şi bariere CAME – toate condiţiile, criteriile şi modul în care se vor desemna câştigătorii fiind prezentate pe larg în regulamentul concursului care este disponibil în format pdf, printr-un simplu click, aici. Dacă anul trecut marele premiu a fost o Dacia Doker , în acest an premiile sunt reprezentate de 10 excursii de vis în Italia 4 zile de poveste Veneţia, Cantina di Soave, Karting, Sediul CentralCiteşte în continuare


Eveniment dedicat soluțiilor de automatizare a căilor de acces – CAME, Aluterm

Aluterm Group şi CAME au organizat la Bucureşti cel mai mare eveniment al debutului de an 2016 dedicat soluţiilor de automatizare a căilor de acces. Evenimentul a avut loc în data de 1 martie şi a reunit aproximativ 80 de reprezentanţi din 55 de companii din toată ţara. În cadrul evenimentului s-au prezentat noutăţile CAME pentru 2016, s-a susţinut un workshop tehnic şi s-a anunţat premiul oferit partenerilor Aluterm Group care comercializează produse CAME în 2016 – o Dacia Dokker. CAME S.p.A. este o companie fondată în Italia care oferă soluţiiCiteşte în continuare


Aluterm Group – bilanţ 2015 şi previziuni pentru perioada 2016 – 2019

aluterm_siatec

Aluterm Group | Analiza 2015 | Previziuni 2016-2019   În anul 2015 Aluterm Group a reuşit o creştere de peste 20% a cifrei de afaceri. Aceasta creştere se datorează atât încheierii de parteneriate cu furnizori europeni de prestigiu (a diversificării gamei de produse) cât şi creşterii competitivităţii capitalului uman. Cifra de afaceri Aluterm Group a fost in 2015 de 22,413,865 RON generând o creştere de 22,8% faţă de anul precedent. Aluterm Group a încheiat la finele anului 2015 cu succes un proiect de promovare şi accesare de noi pieţe finanţatCiteşte în continuare


Clujenii care au montat uşile automate în proiectul Bucharest One şi-au majorat vânzările cu 23%

andreea-strugaru-aluterm-group

Articol Ziarul Financiar, 8 februarie 2016 „Furnizorul de produse şi servicii pentru industria construcţiilor Aluterm Group din Cluj, controlat de trei antreprenori români, a încheiat anul 2015 cu afaceri de 22,4 milioane de lei, în creştere cu aproape 23% faţă de anul precedent şi un ritm dublu faţă de bugetul estimat la începutul anului. Anul trecut compania a avut 14 proiecte, printre care se numără spitalul Regina Maria din Braşov (management parcare), clădirea de birouri Bucharest One (uşi automate), clădirile The Office din Cluj-Napoca (management par­care) şi mai multe spitaleCiteşte în continuare


Aluterm: România de poveste

aluterm-romania-de-poveste

Anul acesta am dus şi mai departe iniţiativa de a oferi cadouri speciale de Crăciun pentru clienţii Aluterm Group. Am păstrat nota tradiţională şi am încercat să fim autentici. Mai mult de atât, ne-am orientat să ajutăm prin achiziţiile pe care le-am făcut comunităţile locale. În demersul nostru am reuşit să producem în Munţii Apuseni ştergare tradiţionale prin ajutorul unui om blând şi plin de har – Aurelia Matei. Am găsit o fermă de produse alimentare, naturale şi tradiţionale în Prahova şi am luat de la ei un soi specialCiteşte în continuare


Aluterm: Soluţia Tormed pentru uşi de spital

aluterm-tormed

În România încă se mai folosesc pentru modernizarea sau construcţia de spitale soluţii nepotrivite, soluţii care nu corespund standardelor europene, care nu rezistă condiţiilor din spital şi care nu oferă siguranţă şi confort pacienţilor sau cadrelor medicale. Aluterm Group şi implicit diviziile acestei companii au ca scop  participarea activă la construcţia de spaţii pentru viaţă. Urmărind atingerea acestui obiectiv, Aluterm a demarat în urmă cu câţiva ani, în cadrul diviziei Siatec programul TORMED® dedicat soluţiilor tehnice pentru un spaţiu medical funcţional, de calitate, un real spaţiu pentru viaţă. Siatec aduce înCiteşte în continuare