achizitii firme

 
 

Americanii de la Jeld-Wen vor prelua grupul austriac Domoferm

domoferm_karte_europa

Considerat cel mai mare producător de uşi din Statele Unite, compania Jeld-Wen a semnat un acord privind achiziţionarea grupului austriac Domoferm, oficialii americani declarând faptul că tranzacţia urmează să fie definitivată în primul trimestru al anului 2018. Grupul Domoferm este format din patru companii de producţie localizate în Gänserndorf, BOS în Emsdetten, BBE Domoferm din Brilon şi HSE în Humpolec ( Cehia ) şi cele cinci companii de distribuţie în Rusia, Polonia, Ungaria, Croaţia şi Olanda. Compania Domoferm este specializată în producţia de uşi din oţel, cadre de oţel, uşiCiteşte în continuare


Roto Frank continuă achiziţiile şi îşi extinde activitate în domeniul service-ului şi mentenanţei de uşi şi ferestre

achizitie_roto_frank

După achiziţia, de acum câteva luni, a unui important furnizor chinez de fitinguri, de dată aceasta este vorba de o companie germană, Wollenberg GmbH cu sediul la Berlin, specializată în asigurarea serviciilor post-vânzare, mentenanţa de ferestre şi uşi şi servicii de îmbunătăţire/up-grade, având în momentul preluării aproape 40 de angajaţi. Acest nou angajamentul este primul pas concret în aplicarea conceptului de „servicii complete”. Este, pe de o parte îmbunătățită în mod semnificativ structura grupului fiind cunoscută „dificultatea integrării serviciilor post-vânzare“ pentru un producători de ferestre şi uşi. Pe de altăCiteşte în continuare


O nouă achiziţie Hörmann: compania canadiană TNR Industrial Doors

TNR_Industrial_Doors_Hormann

Prin această nouă achiziţie, Hörmann, cel mai mare producător de uşi industriale la nivel mondial, îşi consolidează poziţia pe piata americană şi, în acelaşi timp, îşi măreşte gama de produse din portofoliu, firma canadiană recent achiziţionată fiind specializată în producţia de uşi tip rulou şi porti speciale din cauciuc acţionate pneumatic, produse utilizate în special în industria minieră, la nivel mondial fiind extrem de puţini producători  de astfel de uşi speciale. TNR Industrial Doors cu sediul in Ontario, Canada a fost înfiinţată in 2003, are 65 de angajaţi iar cifraCiteşte în continuare


Advan IDe, companie independentă în cadrul ASSA ABLOY, preluată de un fond japonez de investiţii

AdvanIDe_top

Oficialii ASSA ABLOY au anunţat vânzarea componaniei Advan IDe cu sediul în Singapore si birouri în Europa, SUA, China si India, unul din leaderii mondiali în producţia de semiconductoare, specializată în special producţia de cititoare şi terminale RFID, carduri cu cip sau terminale. Cu o vechime de peste 20 de ani în acest domeniu, cunoscută la început sub numele de ACG, a fost cumpărată în 2003 de ASSA ABLOY, din 2007 activând în mod independent în cadrul grupului ASSA sub numele de Advan IDe. Compania are un număr de 56Citeşte în continuare


Expansiunea firmelor europene în India

india_europe_map

O ţară cât un continent, o populaţie de 1,2 miliarde şi o economie în plină dezvoltare sunt argumente suficiente pentru ca cele mai importante companii europene să includă India în strategiile de dezvoltare şi extindere la nivel global. În această lună producătorul german de feronerie Siegenia a anunţat deschiderea unei reprezentanţe cu depozit propriu, Siegenia India Ltd. la Delhi, compania având reprezentanţi de vânzari şi în marile oraşe indiene Bangalore şi Mumbai. În schimb, ASSA ABLOY  îşi consolidează poziţia pe piaţa indiană într-un mod mult mai direct, prin achiziţia unuiCiteşte în continuare


dormakaba a vândut divizia de mânere OGRO

dormakaba_ogro

Grupul american Flack ( un grup specializat în investiţii financiare la nivel global, în special în Statele Unite şi în Germania şi având sediul în Miami, Florida ) a încheiat luna trecută un acord de cumpărare a companiei Dorma Beschlagtechnik GmbH, ( fosta divizie OGRO-Dorma, specializată în producţia de mânere de uşi ). Preţul tranzacţiei a rămas confidenţial, fiind anunţat doar faptul că tranzacţia include preluarea fabricii din Velbert ( Renania de Nord, Westfalia ), toţi cei 100 de angajaţi păstrându-şi locurile de munca, planurile americanilor fiind de continuare a activităţii companiei germaneCiteşte în continuare