Meniu principal

Soluțiile Alukönigstahl România – integrate în VOX Technology Park, câștigător al secțiunii „Arhitectura construcțiilor publice”

VOX_Technology_Park_alukonigstahl_news

București, 5 noiembrie 2018 – Alukönigstahl România, lider pe piața sistemelor din aluminiu, PVC și oțel, a furnizat pentru VOX Technology Park, clădirea de birouri din Timișoara premiată pentru ”Arhitectura construcțiilor publice”, sisteme pentru ferestre, uși și pereți cortină, cu proprietăți foarte bune de izolare termică, fonică și de siguranță.

Ferestrele și ușile care însumează 4.400 mp au fost realizate din sistemul de profile din aluminiu AWS 70.HI / ADS 70.HI, cu performanțe ridicate în ceea ce privește izolarea termică. De asemenea, peretele cortină Schüco FW50+ acoperă cei peste 4.000 mp de fațadă, fiind printre cel mai vândut și apreciat sistem din întreaga Europă.

„Ne onorează parteneriatul cu VOX Technology Park, mai ales că vorbim de un proiect provocator, care trebuia să integreze soluții eficiente și să răspundă conceptelor arhitecturale de design, dar și aspectelor pragmatice precum funcționalitate, eficiență energetică, costuri reduse de întreținere, durabilitate și siguranță.
Ne bucurăm că am reușit să răspundem pozitiv așteptărilor clientului, iar premiul recent pentru „Arhitectura construcțiilor publice” – cea mai înaltă distincție a Uniunii Arhitecților din România, întărește faptul că este unul dintre cele mai moderne și eficiente proiecte de birouri din România”, a declarat Attila Beer, Administrator Alukönigstahl România și Republica Moldova.
VOX_Technology_Park_alukonigstahl_1

Sistemul de profile din aluminiu ales pentru ferestre, Schüco  AWS 70.HI, este unul modern și performant, cu un grad ridicat de izolare termică, atingând o valoare Uf de 1,6 W/(m²K) la lățimi vizibile reduse, de doar 117 mm. Seria este potrivită pentru ferestre care se deschid spre interior și spre exterior și permite echiparea cu feronerie clasele de rezistență antiefracție RC 2 și RC 3. Pentru profilul cu adâncime de 70 mm sunt disponibile numeroase soluții diferite de design.  

Schüco AWS 70.HI este compatibil cu sistemul pentru uși Schüco ADS 70.HI, extrem de stabil, o construcție cu statică bună care permite realizarea unor uși de mari dimensiuni,  până la 3.000 mm înălțime. Pe baza unor considerente de estetică și performanță, arhitecții au ales pentru anveloparea clădirii pereți tip fațadă cortină pentru vitrajele de dimensiuni mai mari și structură din cadre de oțel placată în sistem de fațadă ventilată, cu panouri din aluminiu compozit și ferestre pentru traforul alb.

Schüco oferă numeroase sisteme din aluminiu pentru pereți cortină, cu care, arhitecții, proiectanții și prelucrătorii pot răspunde celor mai exigente cerințe privind energia, siguranța, automatizarea și designul cerute de un proiect modern. În acest caz, sistemul Schüco FW 50+ îndeplinește cerințele arhitectonice și tehnologice pentru luminatoare.
VOX_Technology_Park_alukonigstahl_2

Clădirea VOX Technology Park este certificată Breeam, primind încă din faza de proiectare calificativul Excelent, cu cel mai mare punctaj obținut până acum în România.

Proiectul imobiliar din Timișoara a fost desemnat câștigător al secțiunii Arhitectura construcțiilor publice, în cadrul Bienala Națională de Arhitectură – România 2018.

 

Despre Alukönigstahl România
Înființată în 1864, Alukönigstahl GmbH este o companie de familie dezvoltată de-a lungul a cinci generații, iar în prezent acoperă 17 țări Sud-Est europene, cu o cifră de afaceri de peste 300 milioane de euro (în 2014). 
Din 1995, s-a înființat filiala din România, cu sediul și depozitul central în București și un birou tehnico-comercial în Cluj. Alukönigstahl asigură partenerilor săi locali o gamă largă de produse și servicii: sisteme de profile Schüco din PVC și aluminiu pentru ferestre și uși, pereți cortină și luminatoare; sisteme de profile din oțel Jansen pentru ferestre și uși, pereți cortină și luminatoare; documentație tehnică completă pentru producerea tâmplăriei; consultanță pentru alegerea soluției optime din punct de vedere tehnic și financiar pentru un proiect.
Având peste 3.000 de parteneri din domeniul investițiilor imobiliare, arhitecturii și construcțiilor metalice, în ultimii 23 de ani au fost realizate peste 5.000 de proiecte, și construcții reprezentative.

Pentru mai multe informatii, vizitați site-ul companiei: www.alukoenigstahl.ro

 

Foto:©Ovidiu Micsa