Meniu principal

Roto Professional Service: regândire completă a serviciilor post-montaj

roto_service

Cea de-a 13 ediţie a Zilei Internaționale a Presei Roto 2019 – prezentarea Șefului Departamentului Dezvoltare Corporativă, dr.Christian Faden, privind  noile servicii de întreţinere, reechipare și upgradare a ferestrelor și ușilor deja montate.

Ceea ce contează cel mai mult la momentul actual este potenţialul urias al pieţei şi abilitatea de a-l exploata în mod profesional, prin implementarea unor concepte de tip win-win.
Acesta este, pe scurt, modul în care Roto descrie bazele dezvoltării unui nou domeniu strategic. Prin punerea bazelor acestuia, Roto îşi propune să devină un furnizor complet de soluţii pentru partenerii săi din zona statelor cu populaţie vorbitoare de limbă germană, inclusiv în ceea ce priveşte mentenanţa ansamblurilor deja instalate de ferestre şi uşi.

Pentru a asigura activitatile specifice pe termen lung a unui asemenea sector, vor fi puse bazele unei noi companii, ce va activa sub numele de Roto Professional Service, începând cu 2019.
În cadrul conferinţei, Dr.Christian Faden, viitor director general al noii divizii, a dezvăluit detaliile conceptului şi implementarea acestuia. Motto-ul principal este “Regândirea completă a serviciilor”.

Dr_Christian_Faden_roto
Dr.Christian Faden, Head of Corporate Development la Roto Frank AG

Actualul Head of Corporate Development la Roto Frank AG a folosit o serie de exemple pentru a demonstra posibilităţile oferite de piaţa din Germania. Următoarele cifre sunt elocvente: în jur 600 de milioane de ansambluri necesită întreţinere si service; mai mult de 300 de milioane de ferestre nu prezintă caracteristicile impuse de termoizolare; 90% din modelele instalate nu îndeplinesc standardele curente în materie de protecţie antiefracţie. La toate acestea se adaugă cererea reală a beneficiarilor pentru creşterea confortului şi a sustenabilităţii, precum şi orientarea multor clienţi spre noile tendinţe specifice caselor inteligente, ce au deja un succes comercial şi la o creşterea accelerată.

Cu toate acestea, Faden consideră că industria în care activază se pliază mai greu pe aceste tendinţe, de multe ori refuzându-le în totalitate şi ignorând beneficiile asigurate de ele. Motivele sunt multiple şi rezidă de la eficienţa scăzută a procesului de gestionare a comenzilor ( ca urmare a unei acoperiri insuficiente din punct de vedere al distribuţiei ), la lipsa de personal calificat care să asigure servicii complexe, până la cerinţele tehnice deosebit de complexe pe care le presupun tehnologiile avansate asociate principiului smart home. Nu este de mirare că, în condiţiile date, producătorii de ferestre şi uşi, precum şi dealerii de materiale de construcţii rareori doresc sau au capacitatea reală de a fructifica potenţialul evident de dezvoltare pe care îl asigură implementarea unei asemenea strategii.

În “modul de pornire” dar nu “pornind de la zero”
Sintetizând, factorii ce pot asigura succesul demersului nostru sunt constituiţi de crearea unei standardizări la nivel naţional a serviciilor asigurate, identificarea, atragerea şi angajarea de ingineri specializaţi capabili să se plieze pe conceptul respectiv şi stabilirea unui sistem performant de management economic al serviciilor oferite. Acestia reprezintă cei trei stâlpi pe care se va fundamenta noua construcţie, care, în final, va activa pe piaţă ca un partener de încredere în domeniile contractării şi proiectării pentru companiile specializate în producţia şi instalarea de ferestre, indiferent de tipul lor.

Tot de strategia de dezvoltare ţin si achiziţiile recente, acestea fiind Wollenberg GmbH din Berlin cu aproximativ 40 de angajaţi, Dachfenster Keller GmbH din Thalheim, lângă Winterthur, cu aproximativ 20 de angajaţi, Pfeil und Söhne Service GmbH din Munchen cu 14 persoane în echipă si Wiedemann Sicherheitsbeschläge GmbH din Hanovra. Toate acestea vizează consolidarea poziţiei noastre pe segmentul post-vânzare. De altfel, capacitatea Roto de a accesa în mod facil resurse financiare necesare implementării acestui tip de dezvoltare extensivă constituie o expresie clară a stabilităţii economice şi încrederii de care se bucură Grupul Roto.

 

 

Roto România – Tehnologia ferestrelor şi uşilor
info.ro@roto-frank.com, www.roto-romania.ro