Porta Doors KMI: sancţiune din partea Consiliului Concurenţei

Comunicat Consiliul Concurenţei
17 septembrie 2016

CONSILIUL CONCURENŢEI A SANCŢIONAT 41 COMPANII

Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi în valoare totală de 28,12 milioane lei (aprox. 6,32 milioane euro), 41 de companii active pe piaţa distributiei de uşi şi pe piaţa distributiei centralelor termice şi boilerelor pentru încheierea unei înţelegeri anticoncurenţiale.

Sancţiunile au fost aplicate în cadrul investigaţiilor având ca obiect înţelegerile prin care au fost fixate preţurile pentru produsele Porta KMI România (uşi) şi Ariston Thermo Romania SRL (centrale termice). Consiliul Concurenţei a constatat că între fiecare dintre cele două companii şi distribuitorii ei s-au au încheiat contracte prin care stabileau preţurile de revânzare sau cotele de adaos comercial. În acest fel, s-a restrâns capacitatea distribuitorilor de a-şi stabili singuri preţul de revânzare şi s-a eliminat concurenţa prin preţ dintre aceştia.

Astfel, compania Porta KMI România SRL şi 24 distribuitori ai acesteia au fost sancţionaţi cu amendă totală de 15.063.781 lei. 11 companii au recunoscut participarea la înţelegerea anticoncurenţială şi au beneficiat de o reducere a amenzii de 20%.
Cele mai mari amenzi au fost aplicate retailerilor Dedeman – 9.154.167 lei şi Arabesque SRL – 3.553.898 lei, urmaţi de Porta KMI Romania SRL – 481,004 lei, Casa Noastra SA – 444,751 lei, Proges SRL – 471,593 lei.

În urma celei de a doua investigaţii, compania Ariston Thermo Romania SRL şi 15 distribuitori ai acesteia care activează pe piaţa distributiei centralelor termice si boilerelor au fost sancţionaţi cu 13.061.813 lei (aproximativ 2,9 milioane euro), pentru fixarea preturilor de revânzare. Din cele 16 companii sancţionate, 15 au recunoscut participarea la înţelegerea anticoncurenţială şi au beneficiat de o reducere a amenzii de 20%. Cele mai mari amenzi au fost aplicate Dedeman SRL -9.508.331 lei, Ariston Thermo Romania SRL – 1.798.424 lei, Marelvi Impex SRL – 518.913 lei.

Conform Legii Concurenţei, sunt interzise orice înţelegeri între companii care denaturează concurenţa, în special cele prin care se stabilesc preţurile de vânzare sau cumpărare sau cele prin care se împart pieţele sau sursele de aprovizionare. Consiliul Concurenţei încurajează companiile implicate în acest tip de înţelegeri anticoncurenţiale să contacteze autoritatea de concurenţă, să îşi recunoască participarea la încălcare şi să furnizeze dovezi privind înţelegerea respectivă. Procedând astfel, companiile pot beneficia de reduceri substanţiale ale amenzilor.

Nota: Investigaţia a fost demarata în octombrie 2011 şi despre acest lucru DespreUşi a publicat la timpul respectiv, aici.

Sursa: site Consiliul Concurenţei

UpDate 19 septembrie 2016 – Reacţia Dedeman la acuzaţiile Consiliului Concurenţei

Comunicat de presă Dedeman

Compania Dedeman a fost sancţionată de către Consiliul Concurenţei ca urmare a încheierii, în perioada 2005 – 2006 (cu 11 ani în urmă), a unor contracte standard concepute de furnizorii internaţionali Porta Kmi şi Ariston Termosanitari. Aceste contracte conţineau unele clauze neconforme cu dispoziţiile legii concurenţei în vigoare la acea dată. Simpla semnare a acestor contracte este în contradicţie cu legea concurenţei. Nu a existat nici o înţelegere între compania Dedeman şi ceilalţi distribuitori. De la începutul activităţii sale şi până în prezent, compania Dedeman nu a pus în practică niciun fel de înţelegeri anticoncurenţiale. Sancţiunea aplicată se datorează faptului că la data încheierii respectivelor contracte (cu 11 ani în urmă), legislaţia în materie de concurenţă nu a fost suficient de bine înţeleasă. Pedepsele în materie de legislaţie a concurenţei în România sunt mai drastice decât în orice altă ţară a UE. …

Comunicat complet poate fi citit aici