Meniu principal

Poarta şcheiană, o tradiţie a vechiului burg şi despre o poartă de autor

porti_schei_brasov

Fragmente dintr-un articol publicat în Monitorul Expres ( noiembrie 2013 ), Braşov

Un patrimoniu incredibil de valoros şi original, care aşteaptă să fie redescoperit, restaurat şi reunit de specialişti sub conceptul de „poarta şcheiană“. 

Poartă de autor 
Poarta românului a reprezentat dintotdeauna o delimitare între cele două universuri, familia şi restul lumii. Trecînd peste pragul ei, se simţea acasă, în siguranţă, ferit de toate relele. În secolele trecute, şcheienii au ţinut să-şi facă porţi care de care mai frumoase, fiindcă după cum era poarta se judeca şi starea socială a proprietarului şi gustul lui pentru frumos. Aşa se face că astăzi putem vedea pe străzile cartierului porţi de lemn sculptat cum puţine oraşe transilvănene mai au. Cincisprezece dintre ele sînt declarate monumente istorice şi se află în grija Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional, care are un plan de restaurare a lor. Există şi o fundaţie care a redat cîtorva porţi o a doua viaţă. Însă, mai sînt atît de multe porţi care aşteaptă o schimbare!

porti_schei_brasov_exempluporti_schei_nr_87

Uneori, proprietarii au ales să le înlocuiască pe cele degradate cu altele de fier. Altele, stau gata, gata să se prăbuşească. Şi totuşi, cei mai mulţi şcheieni le păstrează, fiindcă aceste porţi moştenite au un farmec aparte. Nicolae Purcărea, binecunoscutul meşter popular şi fiu al Şcheiului, s-a apucat să-şi facă singur poarta. O creaţie unică, pe care trecătorii o admiră îndelung. „Este o poartă de autor“, remarcă arhitectul restaurator Marina Iliescu, arătînd că poarta meşterului are decoraţiune de influenţă folclorică, tipică satelor româneşti. 

„O poartă durează vieţi“ 
„Am pus poarta aceasta în 1985, ca să mă separ de fratele meu. Cumnata mea era informatoare la Securitate“. Aşa începe povestea porţii lui Nicolae Purcărea, sfîntul închisorilor, braşoveanul care a făcut ani grei de temniţă comunistă. Poarta este concepţie proprie şi a terminat-o într-un an. A lucrat 10 ani ca tîmplar, timp în care a învăţat să facă ornamente pe sicrie. Însă făuritorii de porţi trebuie să ştie mai mult decît tîmplărie. „O poartă se lucrează în stil dulgheresc, nu tîmplăresc. Cu îmbinări în coadă de rîndunică. Poarta se face din trei straturi de lemn, ca să nu se încovoaie. Şipcile care formează trapezele trebuie îmbinate în nut şi feder. Balamalele le face fierarul, din ciocan. Înainte vreme nu era lac, lemnul de brad se dădea cu ulei de in fiert sau seu de oaie. Azi se curăţă cu sare de ţipirig. În orice caz, o poartă durează vieţi“, explică meşterul în vîrstă de 90 de ani.

porti_schei_Nicolae_Purcărea

Cît despre ornamentaţie, poarta lui Purcărea este decorată cu rozete, „simbolul soarelui în mai multe ipostaze, dimineaţa, la prînz şi seara, sau al punctelor cardinale, la care se adaugă Nadirul şi Zenitul“. Rozetele le-a sculptat în mijlocul rombului, „simbolul oului, care înseamnă fertilitate, fecunditate, naştere, viaţă“. Artistul lemnului crede că poarta maramureşeană e frumoasă, dar „frînghia, simbolul şarpelui, e cam disproporţionată“. Însă poarta şcheiană are ceva aparte în arhitectura românească, iar cea ieşită din mîinile lui este cu atît mai minunată cu cît „nu am putut să redau nimic altceva decît esenţialul, am scos frumosul din lemn“. 

Articolul complet este disponibil pe site-ul publicaţiei Monitorul Express, click aici

 

DespreUşi – o completare mai mult decât necesară:
Nicolae Purcărea, „binecunoscutul meşter popular şi fiu al Şcheiului”  a fost deținut politic timp de 20 de ani în temnițele comuniste. Se va retrage la casa părintească, într-un vechi cartier al Braşovului, dedicându-şi mai tot timpul sculpturii in lemn. Referindu-se la sculptură, el va spune: „Norocul meu a fost că am avut un tovaraş de viaţă: sculptura. Prin sculptură mi-am găsit libertatea.” A decedat la 25 septembrie 2015.

Casa_de_pe_str_Pe_Tocile_15_Brașov_detaliu_cu_poartă
Poartă Nicolae Purcărea – Str. Pe Tocile, nr.15, Braşov – sursa foto Wikimedia