Meniu principal

Invitaţie Alumil la BAU 2019, München 14-19 ianuarie 2019

alumil_bau_2019

Alumil România, 27 noiembrie 2019

Avem plăcerea de a vă anunţa participarea ALUMIL la unul dintre cele mai importante, la nivel global, evenimente expoziţionale din domeniul Arhitecturii, Materialelor și Sistemelor, “BAU 2019”, ce urmează să aiba loc în perioada 14-19 ianuarie, la centrul expoziţional “Messe München” din Munchen, Germania.

Evenimentul din acest an va fi unul cu totul special pentru noi, deoarece în 2019 se împlinesc 30 de ani de la înfiinţarea ALUMIL, 30 de ani de când am început să construim excelenţa alături de partenerii noștri. Mai mult decât atât, celebrăm cea de a 11-a participare succesivă la BAU, ceea ce înseamnă ca suntem prezenţi în cadrul acestui important eveniment încă din anul 1999. 

Faptul că, deja de 3 decenii, ALUMIL deţine o poziţie notabilă la nivel global în domeniul  inovării și dezvoltării sistemelor arhitecturale din aluminiu, se datorează, în principal, celor doi piloni strategici ai grupului: dedicarea  noastră totală pentru excelenţă și dezvoltarea parteneriatelor durabile pe întreg mapamondul, ceea ce ne oferă îndrumare pentru a crea cele mai bune produse în conformitate cu nevoile și exigenţele partenerilor noștri.

 

www.alumil.com/romania