Meniu principal

În vizită la Ambient Expo şi Construct Expo 2018

ambient_expo_2018

Un spaţiu expoziţional nou, un alt aer şi o altă atmosferă însă acelaşi număr mic de firme participante şi un număr relativ mic de vizitatori. Explicaţii se găsesc întodeauna: poate promovarea şi publicitatea extrem de redusă ( făcută doar cu o săptămână înainte de deschidere ) sau faptul că acum multe dintre produse se regăsesc deja în marile magazine de bricolaj, în magazinele specializate sau în showroom-uri.

Fiind totuşi singurul târg la nivel naţional, nu poate lipsi din monitorizările DespreUşi însă poate, ar fi timpul ca Romexpo să se gândească mai serios la un alt mod de abordare, o altă strategie în organizarea acestui târg, o eventuală asociere cu un organizator internaţional fiind una din soluţiile posibile.

Dar să începem scurta trecere în revistă a firmelor şi standurilor care au prezentat uşi, feroneriii sau produse din domeniile conexe.

Pentru început Mobila Expo 2018 – Pavilionul B1

O prezenţă deja obişnuită a ultimilor doi ani, standul companiei Bucin Mob, cu o ofertă de tâmplărie din lemn şi uşi de interior din gama premium.

Două uşi au fost prezente şi în standul companiei Solid Oak Expert
romexpo_2018_solid_oak_expert

Iar Alprom a prezentat două dintre modele sale de uşi de interior
romexpo_2018_usi_alprom

Vitralii şi sticlă decorativă pentru cabinele de duş au fost prezentate în standul Modern Art Glass.
romexpo_2018_modern_art_glass

 

Ambient Expo 2018 şi Construct Expo 2018 au fost găzduite de Pavilionul B2.

Compania White Design a prezentat câteva modele de uşi Barrausse.
romexpo_2018_white_design

Iar produsele companiei PCA – PAP Group din Grecia au fost prezentate de firma locală DiVetro, fiind de remarcat feroneria pentru uşile de sticlă.

TEX-AS a prezentat în stand două modele de uşi italiene
romexpo_2018_tex_as

iar Green River a prezentat mai multe uşi de interior.
romexpo_2018_green_river

Exlusive Doors a fost prezentă cu gama de uşi premium Grauthoff din Germania si Superlock din Israel.

Feroneria Arad a prezentat produsele proprii cât şi gama de bază a produselor ISEO.

Royal Pergola, pe lângă pergole, a expus şi un sistem de pereţi amovibili din sticlă
romexpo_2018_royal_pergola

iar Sun Leader a fost prezentă cu pergolele retractabile şi sistemele de închidere cu sticlă.
sun_leader_ambient_expo_2018

Comfortex a  prezentat pe lângă produsele cunoscute ale companiei şi sistemele de acţionare pentru porţi Nice.

Ca noutate este firma italiană Ermetika care, probabil, este în căutare de distribuitori locali şi testează piaţa românească. În stand au fost prezentate sistemele pentru uşi glisante de interior.