Având proprietăţi excelente de izolare în cazul incendiilor, uşile antifoc sunt indispensabile pentru protecţia bunurilor şi a vieţii, întrucât de cele mai multe ori, 30 de minute pot fi mai mult decât suficiente pentru intervenţia pompierilor iar persoanele din clădirea afectată de incendiu pot fi evacuate în condiţii de siguranţă.

Executate din lemn sau din cadre metalice placate cu foi din oţel galvanizat umplute cu vată minerală ignifugă, uşile antifoc sunt uşor de recunoscut datorită echipării cu garnituri intumescente specifice care au rolul de a creşte în volum şi de a etansa perfect marginile şi alte orificii prin care s-ar extinde focul sau poate pătrunde fumul şi noxele periculoase emanate în timpul unui incendiu.hsl_solutions_logo

Este important de avut în vedere faptul că de foarte multe ori o uşă antifoc chiar dacă este de calitate foarte bună nu îşi poate îndeplini funcţionalitatea în timpul unui incendiu, motivul principal fiind montarea necorespunzătoare efectuată de personal necalificat care nu are nici măcar cunoştinţele minime necesare pentru a face un astfel de montaj.
Montatorii calificaţi sunt singurii care pot garanta un montaj corespunzător şi calitatea instalării  pentru orice tip de uşă antifoc: batante, culisante, rulouri şi sectionale.
bariera_antifoc

O atenţie deosebită trebuie acordată inspecţiile şi serviciile de mentenanţă care se recomandă a fi efectuate periodic, pentru a garanta funcţionalitatea optimă a uşilor antifoc si pentru a depista potenţialele defecţiuni ce pot surveni, la fel de subit, precum incendiile.
Totodată rolul inspecţiilor este acela de a instrui personalul în vederea evacuării clădirii într-un mod ordonat, evitând-se accidentele ce se pot produce din cauza panicii.

Şi pentru că există o modă acum de a se lua în calcul doar „preţul cel mai mic ”  considerentele financiare primind în majoritatea achiziţiilor, în cazul alegerii uşilor antifoc şi a montajului acestora este recomandat ca siguranţa şi protecţia vieţii să conteze mai mult!

www.hsl.ro