Meniu principal

Din comorile neștiute ale Bucureștiului: uşile de tezaur de la Palatul CEC

usa_seif_CEC

Palatul CEC este unul dintre cele mai cunoscute, elegante și reprezentative monumente de arhitectură ale Bucureștiului. 
A fost construit în doar cinci ani, între anii 1895-1900 și poartă amprenta stilului academismului francez, stil aflat la modă în epocă, combinat și cu alte elemente arhitectonice de factură clasică și barocă.
Cel care s-a ocupat de planurile palatului şi de coordonarea lucrărilor de construire a fost celebrul arhitect Paul Gottereau.

Subsolul Palatului CEC este amenajat pe două nivele care adăposteau iniţial tezaurul băncii şi arhivele.
Intrarea se face prin două uşi de tezaur comandate în 1898, în Anglia de la firma CHUBB ( firma există şi funcţionează şi astăzi ). Pentru siguranţa deplină a valorilor adăpostite, zidurile au grosimi apreciabile: primul zid are 80 de centimetri iar al doilea 1,2 metri, cărămizile fiind fabricate din lut şi nisip special astfel încât duritatea lor să fie foarte mare.

usa_seif_cec_exterior

Uşile de tezaur au fost aduse din Anglia cu vaporul până la Constanţa şi apoi transportate cu trenul, acestea cântărind peste 4 tone fiecare, datorită blindajului gros din oţel pe care îl aveau încorporat.

Aceste uşi speciale dispuneau de un sistem de chei-broaste sofisticat, care funcţiona doar dacă trei chei se introduceau în acelaşi timp în broasca specială. Pentru siguranţa deplină a valorilor şi pentru evitarea fraudelor, trei funcţionari ai băncii păstrau fiecare câte o cheie şi doar toţi trei deodată puteau intra în tezaur.

Puteţi afla mai multe informaţii interesante despre Palatul CEC din aplicaţiile cu acelaşi nume, disponibile pentru Android https://goo.gl/n5EJk8 şi iOS https://goo.gl/Rr8Ak5 sau de pe site-ul CEC, secţiunea istoric, www.cec.ro.