Despre designul uşilor şi funcţionalitate la grădiniţa Karin’s Kids Academy din Băneasa

Karin's_Kids_Academy_Baneasa

Prezentăm în mod constant proiecte deosebite de amenajare şi de design însă rareori reuşim să aflăm şi să înţelegem modul în care au fost gândite sau să sesizăm detaliile importante sau altele, aparent neimportante, dar care chiar contează. 
Avem acum o astfel de ocazie, designerul Claudia Oprea de la ZIGzag workshop dezvăluindu-ne mai jos o parte din secretele „mecanismelor” conceperii proiectului de amenajare a grădiniţei Karin’s Kids Academy din Băneasa, cu referire directă la uşi şi funcţionalitatea/designul acestora:

„Se vorbeşte probabil prea puţin despre importanţa şi impactul emoţional pe care îl conferă uşile în arhitectură şi designul interior. Uşile de acces nu reprezintă doar siguranţa şi importanţa clădirii, ci comunică şi funcţiunea acestea şi transmit, în acelaşi timp, şi o invitaţie către interior.

Deşi am tratat faţada clădirii ( un conac construit în 1930, în Pădurea Băneasa ) în culori neutre care să se încadreze în mediul înconjurator, în privinţa accesului principal însă, am luat o altă hotărâre – şi anume să îi dam o culoare puternică, vie, care să contrasteze cu exteriorul în orice sezon. Nu este o uşă impozantă, ci prietenoasă, jucăuşă.

fatada_principala_detaliu_ZigZag_workshop

In spaţiul interior, usile şi pervazele sunt elemente cheie, accente pline de culoare. Plecând de la intrare, traseele se întrepătrund. Spaţiul de receptie se află în directa legătură cu vestiarul. Acestea devin împreună nucleul spaţiului interior, din care se distribuie toate celelalte circulaţii. Astfel, am hotărât să anulăm uşile pentru o lărgire a perspectivei, o comunicare mult mai lejeră între spaţii şi mărirea cantităţii de lumină naturală, dar mai ales pentru impactul psihologic: senzaţia de libertate în alegerea traseelor.
Karins_Kids_Academy_Baneasa_receptie_vestiar_principal

Am legat funcţiunea fiecărei uşi de culoarea acestora: uşile sălilor de grupă sunt verzi, grupurile sanitare sunt albastre, uşa meeting room-ului este galben solar, uşile administrative sunt orange iar cele ale spaţiilor tehnice sunt albe pentru a se pierde în fundal. Astfel, holurile lungi– care ar fi părut întunecose, înguste şi anoste sunt vibrate de aceste elemente cromatice, iar ca efect secundar micşorează perspectiva.usa_Karin's_Kids_Academy_Baneasa_5

Toate uşile în care au acces copiii – săli de grupă, sala de mese, grupuri sanitare – au câte două hublouri – atât pentru aceştia, cât şi pentru adulţi. Acest lucru conferă comunicarea cu spaţiile chiar şi atunci când uşile sunt închise, dar şi luminează în direct holurile. Am plecat de la fascinaţia pe care fiecare copil o are privind prin gaura cheii, către ceea ce se întâmplă dincolo de uşa închisă. Astfel, uşile nu restricţionează ci stimulează curiozitatea.” – Claudia Oprea, ZIGzag workshop
Karins_Kids_Academy_Baneasa_sala_de_mese

Galerie foto Karin’s Kids Academy

 

Despre Karin’s Kids Academy
Inaugurată în acest an, în urma unei investiţii de 4,5 milioane de euro, Karin’s Kids Academy dispune de 12 săli de clasă, o sală de conferinţe, un cabinet medical şi o sală de sport fiind singură grădiniţă din România amplasată într-o pădure. Personalul este compus din 30 cadre didactice şi angajaţi auxiliari, grădiniţa oferind, la acest moment, servicii pentru un număr maxim de 120 copii.
Karins_Kids_Academy_Baneasa_fatada_principala

Project by ZIGzag workshop
Photo credit: Plopeanu Photo