Cum se mai “distrează” nemţii

subway-usa-zidita

… zidesc uşile de la metrou

“Atenţie, se închid uşile!”. Surpriza de care au avut parte mai mulţi călători care circulau cu acest vagon de metrou

Mai mulţi germani care călătoreau cu metroul în Hamburg au cerut ajutorul poliţiştilor, după ce au descoperit că una dintre uşile unui vagon fusese zidită. Oamenii legii încearcă acum să descopere cine este autorul faptei, catalogată drept “act de vandalism”.

subway_1

Poliţiştii din Hamburg s-au confruntat recent cu un „caz” extrem de ciudat. Oamenii legii au fost chemaţi să intervină, după ce mai mulţi călători au descoperit că una dintre uşile unui vagon de metrou fusese zidită.

12 ore a durat dărâmarea zidului, iar „operaţiunea” a costat nu mai puţin de 10.000 de euro, scrie metro.co.uk.

subway_2

Nimeni nu ştie însă cum a fost posibil ca aşa ceva să se întâmple.
Poliştiştii germani au deschis o ancheta pentru a stabili cine este vinovat pentru respectivul „act de vandalism”.
Dacă va fi prins, autorul faptei riscă o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare sau o amendă usturătoare.

Sursa: Gândul 4 mai 2015



« (Articolul anterior)