Amortizoarele Sevax deţin eticheta Origine France Garantie!

sevax-Label-Origine-France

Într-o perioadă în care autorităţile europene dezbat şi propun proiecte pentru etichetarea Made in UE, în Franţa, companiile şi autorităţile de stat au propria politică economică şi îşi protejează intens şi activ propria industrie.
Conform statisticilor 77% dintre francezi şi-au afirmat disponibilitatea de a plăti mai mult pentru un produs francez comparativ cu unul din import iar 95% consideră că a cumpărat produsele franţuzesti constituie un act civic permanent de susţinere a industriei naţionale.

Cu siguranţă cifrele de mai sus le-au atras atenţia şi celor de la Sevax ( membră a Grupului Saint-Gobain ), compania fiind prima din domeniul feronerie care a obţinut etichetarea Origine France Garantie  pentru şase dintre produsele sale: amortizoarele TS, MINOS, MINOS +, JANUS, LUCIFER şi SMA.

Cu ocazia primirii certificării, oficialii Sevax declarau : “În timp ce majoritatea concurenților noștri francezi și europeni au apelat la Asia de Sud-Est, noi ne-am decis să crestem producția realizată pe teritoriul francez și să obţinem eticheta Origine France Garantie pentru gama de amortizoare care ne-a consacrat. “

Întocmirea dosarului pentru obţinerea certificării nu a fost deloc un lucru simplu şi a durat mai mult de un an, în producţia gamei de amortizoare  intrând peste 1.000 de repere furnizate de peste 200 de companii diferite .

Ce înseamna Sevax şi cum arată fabrica de amortizoare  se poate afla urmărind filmul  de prezentare de mai jos.

 

Despre Origine France Garantie

Eticheta Origine France Garantie  a fost prezentată oficial la Adunarea Națională la data de 19 mai 2011, obiectivele fiind , în primul rând, oferirea consumatorilor a unor informații clare cu privire la originea unui produs și, în al doilea rând, creşterea şanselor companiilor franceze de a-şi menţine şi a-şi dezvolta producţia pe teritoriul Franţei.

În mod specific, pentru a obține această etichetă, produsul fabricat trebuie să îndeplinească următoarele două criterii:
– locul în care produsul capătă caracteristicile sale esențiale este situat în Franța
– cel puțin 50% din costul unitar este dobândit Franța

Criteriile de etichete origine Origine France Garantie sunt independente de conceptul de origine a mărfurilor, utilizat de autoritățile vamale pentru a calcula taxele vamale iar produsele etichete trebuie să îndeplinească specificațiile prezentate pe site-ul Association Pro France, responsabilă de promovarea brandului Franța în lume.
Iar ghidul publicat de Ministerul Economiei din Franţa poate fi o lectură destul de interesantă prin prezintarea unui alt model de strategie economică naţională din Europa, complet diferită de cea care se impune “constant şi cu metodă” în România.