Meniu principal

VELUX lansează MyDaylight, prima aplicație de mobil pentru renovarea mansardei cu realitatea virtuală

VELUX_MyDaylight_Inainte_Dupa

București, 13 iunie

Noua aplicație oferă proprietarilor de case șansa de a proiecta design-ul propriei camere, vizualizând efectele reale ale luminii naturale, prin intermediul unei simulări 360o și în realitate virtuală.

Fiind un adevărat ajutor pentru oricine are în vedere reamenajarea podului ori transformarea lui într-un spațiu locuit, noua aplicație MyDaylight de la VELUX, readuce încăperile la viață, într-o manieră virtuală. Astfel, vei putea observa cum razele soarelui pot revigora și aduce beneficii încăperilor, pe ecranul smartphone-ului tău, Iphone sau Android, printr-o simplă accesare în App Store sau Google Play Store. Această aplicație, care utilizează tehnologia avansată de gaming, este gratuită și îți oferă posibilitatea de a surprinde efectele luminii naturale asupra căminului tău, printr-o simulare 360o și în realitatea virtuală.

Lumina naturală este vitală pentru sănătatea și bunăstarea oamenilor, dar mulți își amenajează casa fără a lua în considerare acest aspect. Însă, MyDaylight vine în ajutorul tuturor, fiind prima aplicație prin care lumina naturală devine tangibilă în spațiul care se dorește amenajat, iar utilizatorii sunt cei care o proiectează și o experimentează, înțelegând astfel cum, prin lumină, spațiul se transformă. 

VELUX MyDaylight _inainte_dupa_velux

Aplicația îți permite amenajarea unei încăperi reale din casă, prin simpla selectare a parametrilor – cum ar fi dimensiunea podelei, înălțimea acoperișului sau plafonul tavanului – și adăugarea ferestrelor, a pardoselii și a finisajelor de la nivelul pereților, sau localizarea camerei și alte date importante. Iar, după aproximativ zece minute, aplicația proiectează simularea digitală personalizată a încăperii, care poate fi văzută în maniera 360o sau prin intermediul realității virtuale. Simplu și rapid!
„Lumina naturală creează impresia de mai mult spațiu și sporește confortul și bunăstarea. Suntem, însă, conștienți de faptul că proprietarii de case au dificultăți în a înțelege care este impactul luminii naturale în casa lor, iar acest lucru ne-a determinat să dezvoltăm aplicația MyDaylight. Sperăm că mulți oameni vor considera aplicația utilă în procesul de reamenajare a casei, bucurându-se de experiența realității virtuale și de prezentarea 360o”, declară Grant Sneddon, Daylight Expert, VELUX.

 

Comunicat complet este disponibil aici