montaj greşit

 
 

Din ciclul: balamaua de duş, soluţia universală pentru orice montaj pe sticlă!

Acum un an au fost prezentate într-un articol două dintre soluţiile improprii, destul de des întâlnite în România, de folosire a balamalelor de duş la uşile din sticlă, de interior. De atunci şi până astăzi colecţia noastră cu astfel de “realizări” s-a îmbogăţit cu încă o duzină de lucrări noi ( birouri de firmă, vitrine mari de magazine, etc. ) semn că “meşterii de profesie” dar şi clienţii folosesc şi acceptă în continuare improvizaţiile. Odată cu deschiderea de curând a unui nou mall în Bucureşti, am identificat o nouă utilizare a acestei vestite balamale – ceaCiteşte în continuare


Dorel în acţiune … la Chişinau

chisinau-pvc-usa

Ştire preluată de pe ProTV Chişinău, 30 august 2014 “Erori la lucrările de reparaţie de la USM: Două uşi dau una în alta: “Sunt pentru aerisire”. Reacţia administraţiei Trăim în Moldova şi asta ne ocupă tot timpul. La Universitatea de Stat din Moldova au loc lucrări de reparaţie, însă se pare că muncitorii de acolo mai comit şi unele erori. Două uşi care dau una în alta au fost instalate recent, iar ca să te strecori pe acolo trebuie să ai o siluetă de viespe. Administraţia universităţii spune că nuCiteşte în continuare


De prin România adunate

hotel-bulevard-usa-intrare

Hotel Bulevard din Predeal … clădire, veche, frumoasă, renovată recent şi care atrage privirile; este evident că s-a investit, lucru lăudabil mai ales dacă ne gândim că s-a renovat într-o perioadă de criză. De apreciat este şi faptul că s-au păstrat şi vechile uşi exterioare ( au fost înlocuite doar mânerele vechi cu unele mai elegante, din alamă ) şi că s-au montat două rânduri de uşi automate, aşa cum ar trebui montate la orice hotel care se respectă. Problema este dacă ne uităm mai atent la foile de uşi: nu preaCiteşte în continuare


Barele antipanică de la Ninz

ninz_top

Pentru că uşile Ninz sunt din ce în ce mai prezente în proiectele din România prezentăm mai jos seria celor 3 modele de antipanică care echipează aceste uşi. Cel mai folosit model, mai ales în centrele comerciale, este Slash. Şi dacă tot prezentăm bare antipanică, mai jos este un montaj greşit al unei bare antipanică instalată într-un centru comercial.