dormakaba

 
 

Dormakaba a vândut una din fabricile de feronerie pentru uşile din sticlă din China

dormakaba_sediu_central

Printr-un comunicat transmis presei, oficiali Dormakaba au anunţat vânzarea companiei GMT Hardware către grupul chinez Argus Holdings Ltd. GMT Hardware ( companie care a făcut parte iniţial din Stanley Black & Decker ) este specializată în fabricarea de balamale şi fitinguri pentru uşile din sticlă, produse din clasa low şi medie; o partea dintre producţia de feronerie produsă de dormakaba în China este distribuită şi în Europa, în special în ţările din Est, inclusiv în România. Decizia de vânzare a fost luată în concordanţă cu noua strategie de dezvoltare a grupuluiCiteşte în continuare


dormakaba a vândut divizia de mânere OGRO

dormakaba_ogro

Grupul american Flack ( un grup specializat în investiţii financiare la nivel global, în special în Statele Unite şi în Germania şi având sediul în Miami, Florida ) a încheiat luna trecută un acord de cumpărare a companiei Dorma Beschlagtechnik GmbH, ( fosta divizie OGRO-Dorma, specializată în producţia de mânere de uşi ). Preţul tranzacţiei a rămas confidenţial, fiind anunţat doar faptul că tranzacţia include preluarea fabricii din Velbert ( Renania de Nord, Westfalia ), toţi cei 100 de angajaţi păstrându-şi locurile de munca, planurile americanilor fiind de continuare a activităţii companiei germaneCiteşte în continuare


dormakaba: schimbarea tehnologiei de acţionare pentru uşile rotative

usa_rotativa_kt_flex_direct

Expusă ca prototip în cadrul standului Dorma la BAU 2015 ( şi prezentată la timpul respectiv pe DespreUşi ), premiată în 2016 de către iF – Word Design Guide şi Iconic Word, uşa rotativă KT FLEX Direct este deja în producţia de serie, fiind încheiate primele contracte de livrare şi instalare. Noutatea absolută adusă de acest nou model este schimbarea radicală a sistemului de acţionare, angrenarea folosind motoare electrice clasice şi sisteme de acţionare cu role şi curele fiind înlocuită cu un modul compact care funcţionează pe baza fluxurilor electromagnetice. Constructiv, întregCiteşte în continuare