Meniu principal

Soluţii de securitate pentru siguranţa persoanelor din staţiile de metrou

usi_securitate_metrou_paris

Recentul accident din staţia de Metrou Dristor, când o tânără a fost împinsă intenţionat în faţa trenului care intră în staţie, readuce în discutie o problemă destul de dezbătută pe forumuri şi în mass-media, cea a securităţii persoanelor aflate pe peronul staţiilor.
Instalarea unor panouri de siguranţă a apărut iniţial în Japonia unde exista un numărului mare de sinucideri la metrou, instalarea unor panouri fixe cu uşi automate care să se deschidă în acelaşi timp cu cele ale garniturii trenului fiind soluţia adoptată la acel moment de autorităţi.
Ulterior, astfel de soluţii au început să fie implementate şi de europeni, Paris având montate astfel de sisteme încă de la începutul anilor 2000.
usi_glisante_peron_metrouCosturilor mari şi dificultăţile întâmpinate la montaj, în special în cazul staţiilor vechi de metrou, au făcut ca sistemele de uşi glisante să piardă teren în faţa porţilor glisante de acces, mult mai fiabile, mai simple şi mai usor de instalat.
porti_acces_kaba_paris

Deşi în mass-media sunt prezentate multe exemple de porţi de sigurantă instalate în toată Europa, investiţia în astfel de sisteme este extrem de costisitoare, nu doar ca achiziţie iniţială ci şi ulterior, datorită costurilor de mentenanţă şi întreţinere; din acest motiv, de exemplu, doar o parte din staţiile de metrou pariziene sau londoneze sunt dotate cu porţi de siguranţă, prioritatea în alegerea acestora fiind dată de gradul de risc al staţiei.

Pentru cei interesaţi, o prezentare a ceea ce înseamnă complexitatea unui sistem de porţi de acces pentru metrou este disponibilă pe site-ul francez Coppilot ( click aici ) iar un scurt film cu modul de funcţionare al porţilor de siguranţă instalate într-o o staţie de metrou din Paris este disponibil mai jos.

Ar fi necesară instalarea unor astfel de sisteme şi la metroul din Bucureşti? Probabil că ar fi cazul, mai ales în staţiile cu trafic foarte mare, unde cea mai mică busculadă s-ar putea transforma într-o tragedie. Însă cum autorităţile centrale cât şi cele locale au altă agendă de priorităţi, este posibil ca situaţia să se agraveze, riscul unor accidente fiind extrem de ridicat.

Si cum de la autorităţi nu prea avem ce să ne aşteptăm, poate nu este lipsit de importanţă faptul că la această creştere a riscului contribuie din plin şi companiile care continuă să închirieze spaţii de birouri în zona metroului din Pipera, traficul pe acestă magistrală fiind infernal la orele de vârf. Sunt companii mari care, în comunicatele de PR vorbesc de responsabilitate socială şi care declarativ îşi manifestă o grija deosebită faţă de angajaţi; în realitate, pentru o chirie mai scăzută, preferă zona de birouri Pipera şi îsi expun astfel angajaţii unor condiţii extreme de transport, precum se vede uşor în fotografia de mai jos.
Oare managerii acestor companii nu ştiu că asigurarea unor condiţii de muncă civilizate înseamnă şi asigurarea unui transport normal la/de la locul de muncă al angajaţilor? Nu au aflat încă faptul că europenii au implementat deja o legislaţie în acest sens, timpul de deplasare la locul de muncă fiind asimilat în multe cazuri cu timpul de muncă?
aglomeratie_metro_piata_victoriei