Recomandări de la Kulttur: cum montezi ușile de interior

sfaturi_montaj_usi_kulttur

Multe persoane susțin că alegerea ușii de interior este un proces mult mai dificil decât montarea acesteia. Alegerea unei uși de interior presupune mult timp de gândire și un exercițiu de imaginație, în care să vizualizezi cam cum ar arăta ușa de interior în combinație cu alte elemente. Dacă ai trecut deja de această etapă dificilă de alegere a ușii de interior potrivite, este timpul să afli cum se montează o ușă de interior.

Dacă ai achiziționat deja ușa, dar nu o montezi imediat, este important să o depozitezi într-un loc ferit de ger, de umiditate și de căldură în exces. De asemenea, ușa trebuie depozitată în ambalajul original de fabrică, pentru a evita zgârieturile. Se recomandă ca ușa să fie rezemată de perete, pe verticală sau pe orizontală, cu o înclinație de aproximativ 20%, pentru a preveni deformarea ei.

Fixarea tocului în perete
Prima etapă în montarea unei uși de interior este fixarea tocului în perete. După ce ai demontat ușa veche, este necesar să cureți foarte bine de impurități golul rămas și apoi poți trece la montarea ușii noi. Ai nevoie de pene de lemn și un boloboc pentru a fixa ușa la drept. Ai grijă ca între toc și marginea golului să existe o distanță egală, iar partea de jos a ușii să depășească pardoseala cu maxim 1.5 centimetri.
montaj_toc_usi_kulttur
Următorul pas este fixarea distanțierului de lemn între părțile verticale ale tocului, pe mijlocul înălțimii ușii. Pentru a proteja tocul de lovituri și zgârieturi este indicat să aplici o hârtie autoadezivă pe toată suprafața lui.

Fixarea ușii în balamale
Următorul pas este montarea ușii propriu-zise. Reglează foarte bine balamalele ușii, pentru a evita problemele pe viitor și asigură-te ca între ușă și canturi să existe aceeași distanță peste tot. După ce ai reglat balamalele, închide și deschide ușa de câteva ori la rând, pentru o așezare bună a acestora.

Prinderea broaștei și a mânerelor la ușă
După ce ușa a fost fixată, aplică spuma poliuretanică, de jos în sus, și apoi poți trece la finisarea peretelui. Ultimul pas este prinderea accesoriilor, mai exact a broaștei și a mânerului ușii de interior.

Întreținerea ușii de interior este o etapă tratată superficial de multe persoane. Însă, dacă vrei să te bucuri de ușa ta cât mai mult timp, ar fi bine să iei în considerare următoarele lucruri:

• Dacă ușa este din lemn, se recomandă curățarea ei doar cu produse speciale de întreținere a mobiler, și nu cu apă, deoarece apa poate determina deformarea ușii.

• După ce ai montat ușa nouă, este recomandat să aerisești mai des pentru că umiditatea din anumite încăperi, cum ar fi bucătăria, poate deteriora mecanismele de deschidere.

• Nu folosi detergenți care conțin particule abrazive pentru curățarea ușii de interior pentru că pot zgâria suprafața acesteia.

La prima vedere, procesul de montare al unei uși nu pare dificil, însă acest proces trebuie făcut cu foarte mare atenție la detalii și cu foarte mare răbdare. Dacă consideri că nu te descurci, poți chema în ajutor un prieten pentru a ușura lucrurile. Montarea ușii de interior nu ar trebui să îți ia mai mult de 5 ore, lucrările de reparație fiind cele care necesită mai mult timp și răbdare.
Recomandarea noastră este să apelezi la speciliștii noștri pentru a-ți monta ușa cea nouă. În acest fel, tu economisești timp și energie, iar profesioniștii se vor asigura că ușa de interior a fost montată corespunzător.

Nimic mai simplu!

Mai multe detalii şi informaţii se pot afla direct în showroom-ul ETAGE
Kulttur – Showroom Etage, Bucureşti, Str. Nerva Traian nr. 5, Bl. M65
program L-V 10-18h, telefon 0746 239 260
e-mail – office@kulttur.ro site  www.kulttur.ro