Prezenţa românească la BATIMAT 2015

batimat-2015

Desfăşurat între 2-6 noiembrie, Târgul Internaţional Batimat este unul din târgurile de referinţă din Europa şi a reunit la Paris cele mai importante companii din domeniu.
Din păcate, deşi iniţial s-a anunţat participarea României cu un stand naţional ( Ministerul Economiei chiar a demarat o licitaţie pentru stabilirea unei firmei care să realizeze standul Românie ) în final nu s-a reuşit acest lucru; până la urmă, nimic surprinzator, aşa înţeleg autorităţile statului român să sprijine exportul şi să promoveze companiile româneşti.

Dacă companiile QFort si Optimedia au avut de la început standuri proprii, Romserv Invest a fost pusă într-o situaţie extrem de dificilă datorită absenţei standului naţional promis de autorităţile române, administratorul companiei, Dl.Floris Lăzărescu, declarând într-un interviu acordat Revistei Agenda Construcţiilor fapt că „noi am hotărât să participăm în mod independent la târg, fiind obligaţi ca într-o singură zi să ne ocupăm de închirierea unui spaţiu de 10 mp şi să organizăm transportul mostrelor în capitala franceză. Trebuie menţionat faptul că decizia respectivă a fost bună, pe parcursul celor cinci zile având multe contacte de afaceri cu firme din Franţa, Belgia şi societăţi de pe continentul african si din America de Nord

qfort-BATIMAT-2015

optimedia-BATIMAT-2015



« (Articolul anterior)
(Articolul următor) »