O practică comercială incorectă?

mobilis_ecran

… sau o încălcarea a celor mai elementare norme de promovare şi publicitate?

O întrebare pentru cei care lucrează în domeniul uşilor de garaj: ştiţi care este cea mai mare fabrică de uşi secţionale din România? Sigur nu ştiţi răspunsul corect!

Conform informaţiilor oferite de site-ul  www.garajulmeu.com

Firma Mobilis Management acţionează ca şi vânzător EXCLUSIV pe internet al celui mai mare producător de uşi secţionale din România, Mobilis  (n..r: nu există o asemenea fabrică). Mobilis produce anual circa 10,000 de uşi secţionale, pentru piaţa românească şi exportă în alte 10 ţări din Europa. Preţurile de vânzare sunt mai mici pentru că nu are costuri pentru servicii suplimentare incluse” … iar fabrica este în Timişoara şi Mobilis are filiale la nivel naţional!

Aceasta este varianta anului 2016.
În 2015, cel mai mare producător era firma NCE  (n.r.: este tot un nume inventat, nu există o asemenea fabrică), produsele acesteia fiind promovate pe internet tot de Mobilis Management! … aşa apare scris într-o prezentare a companiei pe un site de specialitate.

USI_RO_MOBILIS

Este un caz de manual în ceea ce priveşte definirea noţiunii de practică comercială incorectă, sancţionabilă oricând în urma celui mai simplu control al ANPC însă, se pare, că nimic nu deranjează activitatea acestei companii. Nici măcar firmele ale căror prezentări video sau fotografii cu uşi de garaj sunt postate pe www.garajulmeu.com ca fiind uşi Mobilis, nu par deloc deranjate, având o reacţie extrem de „palidă”.

Iar în acest timp, Mobilis Management, firmă cu un singur angajat declarat, prin departamentele tehnic sau cel comercial dar şi prin reţeaua de service la nivel naţional asigură servicii la un nivel de invidiat chiar şi de companiile cu adevărat mari din România!

garantii_mobilis

Ceea ce am prezentat mai sus este o altă faţetă a pieţii uşilor din România, mai puţin cunoscută dar reală şi, indiferent de motivaţie, soluţia de a „inventa” fabrici şi brand-uri este de neacceptat la un asemenea nivel.

Sursa foto: www.garajulmeu.com