Biertan: La Porţile Cerului

biertan_broasca
…este un zăvor al unei uşi foarte vechi, uşa sacristiei Bisericii săseşti din Biertan.
biertan_1
Sacristia era încăperea în care se păstrau obiectele de cult şi veşmintele preoţeşti, dar în timpul atacurilor barbare aici s-a păstrat tezaurul bisericii şi lucrurile de valoare ale sătenilor.
Unică în Europa, uşa a fost realizată în anul 1515 de meşterul Johannes Reichmut din Sighişoara, în al cărui atelier s-au construit şi stranele bisericii.
biertan_2
Este din stejar masv cu intarsii şi este faimoasă nu numai pentru arta cu care a fost lucrată ci şi pentru zăvorul deosebit, care are 19 puncte de închidere, cheia acţionând patru dintre ele şi o manivelă, care le închide şi pe celelalte 15 …
biertan
Se spune că invadatorii nu au reuşit niciodată să treacă de uşă pentru a ajunge în sacristie, deşi au încercat să o spargă de nenumărate ori, să-i dea foc sau chiar să dărâme pereţii.
Într-una din invazii, cheia a fost găsită la un bătrân al cetăţii, dar după ce au descuiat uşa, prădătorii au avut surpriza să găsească încăperea goală … “
Sursa foto alb/negru – Fotoblog Nicu Chirciu


« (Articolul anterior)