Investiţii noi în Bucureşti

proiect-cartierul-justitiei

Cartierul de Justiţiei
Deocamdată fotografia reprezintă un studiu de amplasament realizat de UAUIM.
„Cartierul pentru Justiţie” reprezintă un obiectiv de investiţii publice al MDRAP şi include constuirea unui complex urbanistic destinat sediilor unor instituţii aparţinând sistemului judiciar.
Valoarea acestui proiect este de 270 de milioane de Euro, sursa de finanţare o reprezintă bugetul MDRAP, iar perioada de timp în care urmează a se construi este de cinci ani începând cu 2015. Master planul „Cartierului pentru Justiţie” cuprinde o clădire de nouă etaje, unde va funcţiona Palatul de Justiţie, o clădire de trei etaje unde va funcţiona CSM şi o alta de patru etaje unde vor funcţiona Parchetele.
Sursa foto : Revista Arhitectura.

Sema Park New Project
Grupul Sema Parc lansează Sema New Project, dezvoltarea etapei intermediare Office 3 şi Office 4.
sema_parc „În prima etapă, proiectul constă în conversia a două structuri existente în spaţii de birouri, cu livrare în intervalul 2015-2016, iar în plan este şi dezvoltarea Office 5, preconizat pentru finalizare în 2017. Suprafaţa totală închiriabilă pentru clădirile 3 si 4 este de 42.000 mp” – sursa Sema Park

Promenada Mall – extindere
„Pentru a lărgi vadul comercial al centrului (Promenada, n.r.), grupul intenţionează să îl extindă cu aproximativ 25.000 metri pătraţi închiriabili de spaţii comerciale de modă şi zone de entertainment, scop pentru care a achiziţionat 1,2 hectare de teren, având în prezent autorizaţie pentru dezvoltarea a 50.000 mp de birouri.

promenada_extindere

Grupul intenţionează să solicite aprobarea de re-zonare a terenului achiziţionat, pentru a dezvolta o extensie cu întrebuinţare mixtă, în care să fie integrate birouri de clasa A” – Sursa: Ziarul Financiar

Corp clădire IRIDEX
Pe Şos. Bucureşti-Ploieşti, aflată în ultima fază de execuţie.

iridex



« (Articolul anterior)
(Articolul următor) »