ift Rosenheim a desemnat fereastra de mansardă cu cea mai buna izolare fonică de pe piaţă: RotoQ PVC

ferestre_mansarda_Roto_izolare_fonica

Fereastra pivotantă RotoQ convinge prin uşurinţa montajului, calitatea produsului şi eficiența energetică, mulţi montatori utilizand-o cu precădere din aceste motive.

Cu un coeficient de izolare fonică testat Rw de 44 dB, RotoQ PVC certifică o diminuare a zgomotului, care nu a fost realizată până acum de niciun produs comparabil de pe piaţă. În special, zgomote ca cele produse de traficul aerian, feroviar sau cel de pe autostradă, traficul din oraş sau muzica la volum mare sunt diminuate considerabil.
Faptul că noua fereastră de mansardă Roto atinge aceste valori foarte bune se datorează, înainte de toate, faptului că s-au făcut cercetări şi s-a dezvoltat un produs punând accent pe necesităţile clienţilor.
Fiindcă proprietarii caselor le cer montatorilor acoperişuri înclinate cu valori optime de izolare termică şi mai ales fonică, ne-am fixat ca obiectiv dezvoltarea unei ferestre de mansardă, care poate avea în cadrul acoperişului o contribuţie semnificativă la protecţia fonică”, explică Stephan Hettwer, Director Clienţi şi Pieţe divizia Roto Tehnologie solară şi a acoperişului.

fereastra_mansarda_roto_q_pvc

Rezultatele cele mai bune sunt asigurate în cazul produsului RotoQ, printre altele, de un profil special din PVC cu o cameră liberă, cu un bloc izolator pre-montat la exterior şi în zona falţului, precum şi garniturile continue Deventer la cercevea şi toc. De asemenea, geamul triplu utilizat în mod standard determină o valoare de izolare fonică foarte bună. Christoph Hugenberg, CEO Roto Tehnologie solară şi a acoperişului este mulţumit: „Şi acest lucru diferenţiază firma Roto de alţi furnizori: din soluţii foarte bune, Roto furnizează soluţii premium. Astfel, putem acum să oferim o fereastră de mansardă, care se situează în clasa de mijloc preț-performanță, 100% din PVC, care obţine valori foarte bune în privinţa protecţiei fonice.”

RotoQ PVC este, conform ift Rosenheim, cea mai silenţioasă fereastră de mansardă de pe piaţă: au fost verificate fereastra pivotantă Q-4 K 3A P5/P6, precum şi cea acţionată electric RotoQT4 K 3A P5/ P6 din PVC, cu variantele de geam 8VSG/10/4/10/6VSG, argon între foile de geam, precum şi geam cu folie acustică (8VSG)/folie PVB (6VSG). Testul s-a efectuat pe baza normelor EN ISO 10140-1: 2010 +A1: 2012 + A2: 2014, EN ISO 10140-2:2010 şi EN ISO 717-1: 2013. Toate detaliile se găsesc în certificatul nr. 16-002787-PR01 (PB Z120-A05-04-de-02), emis la 27.01.2017.

 

UNIMAT, Şelimbar (Sibiu )
www.fereastrademansarda.ro