Germania – o altă realitate

Berlin-santiere

Germania este recunoscută ca o forţă economică şi financiară, cu o industrie puternică şi dezvoltată, nemţii fiind consideraţi un exemplu de seriozitate, corectitudine şi organizare. Totuşi, din când în când apar şi informaţii care contrazic flagrant aceaste lucruri.

Dacă anul trecut publicam o ştire surprinzătoare difuzată de Deutsche Welle privind neonorantul loc 2 ocupat de Germania în producţia de contrafaceri ( după China ), astăzi, publicăm câteva cifre dintr-un studiu apărut recent şi care analizează încadrarea bugetara pentru cele mai importante 170 de investiţii guvernamentale din 1960 până în prezent; 119 proiecte au fost finalizate iar 51 sunt în curs de finalizare.
Şi aici apar surprizele: la investiţiile finalizate costurile finale au fost cu 73% mai mari decât cele programate iniţial iar la cele în curs de finalizare cresterea actuală a costurilor este de 41 % ( şi vor continua să crească până la finalizare ).

Iar dacă în România scandalul naţional este Autostrada Bechtel ( preţul exorbitant şi termenul incert de finalizare ) Germania ne depăşeşte clar la acest capitol prin cel puţin două investiţii:

Berlin Brandenburg Airport – proiect nefinalizat

ber

De la o estimare a costurilor de 2,9 miliarde de euro s-a ajuns la un cost final de 5,4 miliarde euro ( aproape s-a dublat ) iar termenul de execuţie estimat iniţial la 2,5 ani a ajuns la 7, 5 ani!

Filarmonica din Hamburg ( Elbphilharmonie ) – proiect in derulare

elbphilharmonie

Bugetul iniţial – 352 milioane de euro
Termen de execuţie – 2,3 ani

Stadiul actual
Buget estimat final 865 milioane euro ( şi costurile cresc în continuare )
Termen de execuţie final 7 ani, existând speranţe ca inaugurarea să fie în 2017.

Ca o concluzie finală, Germania nu prea mai este Germania de altădată dar la ei, totuşi, construcţiile se fac în final bine şi temeinic iar noi rămânem cu ale nostre probleme şi o întrebare: Măi baieţi, pe ce aţi cheltuit voi 70 de milioane euro la Teatrul Naţional?

Pentru cei interesaţi de detalii, o scurt prezentare a studiului poate fi citită aici  iar o analiză a acestuia este publicată pe Baulinks.



(Articolul următor) »