Gala festivă „15 ani de activitate PPTT” – 23 noiembrie 2017

gala_15_ani_activitate_pptt

Pe 23 noiembrie 2017, la Hotel Novotel Bucureşti City Center, Sala Paris, PPTT a organizat Gala festivă „15 ani de activitate PPTT” – un eveniment în cadrul căruia s-au acordat premii celor mai performante firme din domeniu.

Aniversarea a 15 ani de la constituirea Patronatului Producătorilor de Tâmplărie Termoizolantă este un prilej de a evidenţia modul în care a evoluat acest domeniu specializat în contextul general al activităţilor din sectorul construcţiilor. Numeroase afaceri de succes apărute în această perioadă au avut ca obiect execuţia şi montajul de ferestre, uşi şi faţade cortină.
Din punct de vedere economic dezvoltarea acestor afaceri a avut iniţial un ritm alert, atingând nivelul maxim în decursul anului 2008, situat la circa 1mld.€, evoluţia ulterioară s-a desfăşurat pe fundalul dificil al unei perioade de criză, care s-a prelungit până în anul 2012, după care a urmat o restructurare a pieţii, ajungând în momentul actual la o relativă stabilitate. Cu atât mai valoroase sunt realizările firmelor care, în ciuda provocărilor deloc simple sau uşoare, sunt prezente şi acum pe piaţă, menţinând acelaşi bun renume.

Lista companiilor cărora li s-au acordat trofee, premii sau diplome de excelenţă  în cadrul galei „15 ani de activitate PPTT” este publicată în Revista Fereastra click aici

 

www.pptt.ro