Dorel în acţiune … la Chişinau

chisinau-pvc-usa

Ştire preluată de pe ProTV Chişinău, 30 august 2014

„Erori la lucrările de reparaţie de la USM: Două uşi dau una în alta: „Sunt pentru aerisire”. Reacţia administraţiei

Trăim în Moldova şi asta ne ocupă tot timpul. La Universitatea de Stat din Moldova au loc lucrări de reparaţie, însă se pare că muncitorii de acolo mai comit şi unele erori. Două uşi care dau una în alta au fost instalate recent, iar ca să te strecori pe acolo trebuie să ai o siluetă de viespe. Administraţia universităţii spune că nu este vorba de nicio greşeală, uşile vor servi doar …la aerisirea încăperii.

Cele două uşi care se deschid una în alta, dau într-o sală de studii a Universităţii de Stat. Acestea au fost instalate recent, în cadrul lucrărilor de reparaţie. Astăzi uşa cu pricina era închisă însă, din video postat pe o reţea de socializare se vede cum de îndată ce este deschisă prima uşă, a doua rămâne blocată. Aşa că doar cei mai supli studenţi au şansa de a se strecura în interior.

Muncitorii care lucrează de zor, susţin că îsi dau toată silinţa ca totul să iasă ca la carte, asa că este imposibil să fi comis erori.

“Iaca vopsim, tencuim. Noi ne străduim să fie totul frumos nu are cum să fie nimic rău.”

De cealaltă parte, administraţia universităţii susţine că nu este vorba de nicio eroare. Rectorul afirmă că uşile au fost instalate astfel intenţionat, întrucât ele sunt pentru aerisirea încăperii, aşa că pe acolo nu ar trebui să treacă studenţii.”

Sursa articol ProTV Chişinău



« (Articolul anterior)