Comunicat Roto România – 15 octombrie 2015

Comunicat Roto România – 15 octombrie 2015

Roto realizează o achiziţie strategică

Roto Frank AG îşi continuă drumul spre extinderea consecventă a expertizei sale globale în domeniul ferestrelor şi uşilor prin achiziţia grupului Deventer. Furnizorul global de elemente de construcţii, care a atins o cifră de afaceri în 2014 de peste 641 milioane euro cu 4.500 de angajaţi, a raportat că preluarea va intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2016. Deventer este unul din specialiştii de top în garnituri de etanşare fabricate din TPE (polimeri termoplastici) pentru ferestre, uşi, porţi, rame şi sticlă. Investiţia este de importanţă strategică, deoarece “completează ideal” portofoliul Roto actual.
Deventer_roto

Achiziţia, având încă în aşteptare aprobarea necesară din partea autorităţii antitrust, include toate companiile grupului descentralizat Deventer, explică Dr. Eckhard Keill. Potrivit preşedintelui consiliului de administratie Roto Frank AG, aceasta include compania germană cu sediul central în Berlin-Spandau, precum şi companiile independente din Olanda, Polonia şi Rusia. Locurile de muncă ale celor aproximativ de 160 angajaţi ai producătorului de garnituri de etanşare sunt în siguranţă. Acelaşi lucru este valabil şi pentru brand, care este consacrat în industrie şi este recunoscut pentru produsele de înaltă calitate, inovaţie şi nivelul de performanţă.
Eckhard_Keill_rotoPărţile au convenit să nu facă cunoscut preţul de achiziţie. Aşa cum subliniază Keill, Roto nu are nevoie de fonduri externe suplimentare pentru a finanţa angajamentul. Acest fapt reafirmă puterea economică a companiei, care merită să fie accentuată, având în vedere situaţia critică actuală a pieţei în mai multe regiuni importante. Directorul financiar Michael Stangier declară: “Faptul că putem realiza achiziţii de o asemenea importanţă este o dovadă în plus de stabilitate pentru clienţii nostri.”

Integrarea noului membru în reţeaua Roto va avea loc într-o manieră similară cu achiziţiile realizate în ultimii ani – “cu atenţie, dar fără presiune”. Deventer este, de asemenea, “sănătoasă” şi oferă perspective bune, cum ar fi pentru dezvoltarea potenţialului unei pieţe tinere. De asemenea, continuitatea şi siguranţa vor juca pe viitor un rol-cheie pentru partenerii de afaceri ai expertului în garnituri de etanşare. Gama de produse şi servicii va rămane neschimbată precum şi actuala administraţie, producţia şi datele de contact ale partenerilor de vânzări. “Întărirea şi extinderea relaţiei cu clienţii existenţi sunt o prioritate absolută”, dezvaluie Keill drumul de urmat.

Sursa: Roto România