Comunicat Geze România – 24 martie 2016

 

Soluțiile de protecție ȋmpotriva incendiilor, o prioritate ȋn implementarea proiectelor GEZE

 

Bucureşti, 24 martie 2016 – GEZE, companie implicată în dezvoltarea tehnologiilor de siguranță, a participat luna aceasta la o dezbatere internațională pe tema “Siguranța împotriva incendiilor“, desfășurată în cadrul Expoconferinței Internaționale de Arhitectură de Interior, Design şi Iluminat – GIS Bucureşti. Specialiștii GEZE au prezentat arhitecților şi inginerilor soluțiile complete de evacuare a fumului și a gazelor fierbinți (RWA), responsabile de controlul și siguranța deplină a clădirilor, în cazul unor situații neprevăzute.

 „În timpul unui incendiu, spațiul unei clădiri neechipate cu sisteme de desfumare se va umple cu straturi din ce în ce mai groase de fum, degajând temperaturi foarte ridicate care duc la apariția fenomenului de Flash-Over. Incendiul generalizat poate provoca pierderi de vieți omenești, pagube materiale și chiar colapsul întregii clădiri. În momentul în care echipăm o clădire cu un sistem de evacuare a fumului și gazelor fierbinți, apariția incendiului este semnalizată manual și automat, trapele/ferestrele de desfumare se vor deschide în partea superioară, iar ușile sau dispozitivele de admisie de aer proaspăt vor fi acționate. Astfel, obținem un culoar liber de fum ce va permite evacuarea sigură a persoanelor și intervenția pompierilor pentru stingerea incendiului”, a declarat Ștefan Sevastian, manager tehnic și responsabil al diviziei safety GEZE România.

„Pentru a corespunde standardelor de protecție împotriva incendiilor, GEZE dispune de numeroase soluții pentru deschiderea şi închiderea automată a ferestrelor, de la sisteme de acționare pentru ventilarea și aerisirea zilnică, până la soluții complete de aport de aer proaspăt și evacuare naturală a fumului și gazelor fierbinți”, a adăugat reprezentantul companiei.
Slimchain_GezeAlături de soluțiile premium de acționare a uşilor şi ferestrelor, GEZE pune accent pe tehnologia de siguranță, aplicând sisteme RWA pentru proiecte importante. Unul dintre acestea este Teatrul Național București, pentru care GEZE a furnizat 45 de sisteme de automatizare pentru ferestre, cu funcție de ventilație, precum și 20 de sisteme de acționare a uşilor pentru admisia de aer în caz de incendiu. De asemenea, TNB a fost dotat cu 6 sisteme de acționare a ferestrelor în caz de incendiu, GEZE oferind o soluție unică pentru deschiderea la 70-80 grade a ferestrelor de dimensiuni și greutăți mari.

Portofoliul de produse GEZE pentru ventilarea electrică şi pentru situațiile de evacuare a fumului şi gazelor fierbinți cuprinde sisteme de acționare cu lanț, uşor de montat şi de utilizat, sisteme performante cu piston, sisteme de deschidere şi zăvorâre și sisteme de acționare electrice. Sistemul de evacuare a fumului și gazelor fierbinți acționat prin intermediul unităților de comandă cu alimentare de urgență oferă, de asemenea, soluții de aport de aer proaspăt.
Slimchain_geze

Sistemele de acționare cu lanț sunt concepute pentru ferestrele basculante, rabatabile, oscilo-culisante și pivotate, fiind folosite pentru ventilarea zilnică a încăperii, dar și pentru evacuarea fumului și gazelor fierbinți. Design-ul sistemului se adaptează armonios, în funcție de culoare, la arhitecura clădirii, lanțul fiind ascuns atunci când sistemul este închis.

Sistemele de acționare cu piston sunt concepute pentru deschiderea și închiderea electromotorizată a cercevelelor basculante și rotative, precum și a ferestrelor de mansardă și a cupolelor de lumină. Acestea se folosesc atât pentru ventilarea zilnică, cât și pentru evacuarea naturală fumului și a gazelor fierbinți.

Sistemele de deschidere și zăvorâre sunt potrivite pentru a asigura unghiuri mari de deschidere pentru ferestrele de mari dimensiuni. Sistemul de zăvorâre mecanic permite închiderea perimetrală pentru a realiza etanșeizarea ferestrelor la apă și vânt. Aceste sisteme se pretează pentru ventilarea zilnică și pentru evacuarea fumului și a gazelor fierbinți.

Sistemele de acționare electrice liniare pot fi utilizate pentru ventilare, în combinație cu sisteme de deschidere a supraluminilor, fiind soluția simplă şi eficientă pentru acționarea cu motor a mai multor feronerii de tip foarfecă. În plus, suprafața îngustă facilitează adaptarea discretă la aspectul ferestrelor.

Centralele RWA sau centralele de comandă cu alimentare de urgență facilitează comanda coordonată și declanșarea deschiderilor de ventilare și evacuare a aerului, asigurând autonomia sistemului pentru 72 de ore. Declanşarea în caz de incendiu se realizează automat prin senzori de fum/căldură, prin butoane manuale sau emițătoare de alarmă externe.

 

Despre GEZE

Înființată în 1863, compania GEZE GmbH se numără printre cei mai prolifici dezvoltatori şi producători de sisteme de acționare a uşilor și ferestrelor şi de tehnologie de siguranţă.

În prezent, grupul deține 28 de subsidiare la nivel mondial și peste 2.500 de angajati. În România, GEZE este prezentă din 2004, funcționând ca subsidiară independentă din anul 2010, cu o cifră de afaceri de peste 2 milioane de euro. GEZE oferă o gamă largă de produse formată din sisteme de uşi automate – batante, glisante și rotative, amortizoare, construcţii din sticlăinstalaţii de evacuare a fumului şi a căldurii (RWA), sisteme de siguranță, precum și sisteme de ferestre și de ventilare.

 

Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul GEZE România: www.geze.ro