Meniu principal

Comunicat ALUKÖNIGSTAHL SRL – 21 februarie 2018

Alukönigstahl România estimează afaceri în creştere, de peste 20 de milioane de euro

Bucureşti, 21 februarie – Alukönigstahl România, sucursala concernului austriac cu acelaşi nume, cu o istorie de peste 150 de ani şi lider european pe piaţa sistemelor din aluminiu, PVC şi oţel, anunţă afaceri în creştere pentru anul 2017, de 18,1 milioane de euro, iar pentru acest an estimează să depăşească 20 de milioane de euro. În prezent, compania livrează soluţii de sistem către segmentul de office – 75% din totalul afacerilor, 19% către zona rezidenţială, restul către alte tipuri de construcţii, spitale, retail şi edificii culturale.

”Ne bucurăm de rezultatele anului trecut mai ales că ele vin în contextul unui an plin de investiţii: inaugurarea unui nou depozit care a însemnat peste 2 milioane de euro în construcţie şi stocuri, dar şi extinderea echipei, 30% dintre angajaţi fiind noi. Ne aşteptăm ca şi anul acesta activităţile companiei să fie în creştere, mai ales pe zona clădirilor de birouri, prin prisma proiectelor aflate deja în lucru sau care urmează să demareze în scurt timp precum: Renault Offices, Day Tower, Isho Office Timişoara, Euronest Sibiu, birourile Bosch Cluj, UBC 3 Timişoara, Coresi Business Park Brașov, The Bridge 2 Bucureşti. Astfel, ne planificăm creşterea capacităţii de livrare din noul nostru depozit şi dezvoltarea echipei, a declarat Attila Beer, Administrator Alukönigstahl România.

Attila_Beer_Alukönigstahl_România
Attila Beer – Administrator Alukönigstahl România

Cea mai mare parte a cifrei de afaceri, aproximativ 15,9 milioane euro, se realizează din livrarea soluţiilor şi sistemelor de profile din aluminiu pentru pereţi cortină, uşi, ferestre, uşi glisante urmate de vânzările de sisteme din PVC aflate în creştere în 2017, de peste 1,1 milioane de euro, iar restul din sistemele din oțel, în special construcţii rezistente la foc.

Noul depozit al companiei, situat în Sudul Capitalei, are o suprafaţă totală de 3.650 mp, mai mare cu 35% faţă de cel anterior, peste 1.000 de articole de stoc, fiind dotat cu trei poduri rulante şi sisteme de depozitare moderne. O echipă logistică formată din 12 manipulanţi şi 5 referenţi stă la dispoziţia clienţilor, astfel încât livrarea comenzilor să fie una promptă şi eficientă.

Dl. Attila Beer gestionează, începând cu anul 2016, şi afacerile Alukönigstahl din Republica Moldova, reprezentanţă care a înregistrat în 2017 vânzări de 500.000 euro, iar pentru anul acesta estimează o creştere de 50% a business-ului. Planurile de dezvoltare pentru anul în curs se vor concentra pe inaugurarea unui showroom şi a unui birou la Chişinău, dar şi recrutarea de noi angajaţi, ceea ce va atrage o investiţie de aproximativ 60.000 de euro.

Alukönigstahl Romania reuşeşte, ca prin partenerii săi strategici: Schüco International KG – lider mondial pe piaţa sistemelor din aluminiu pentru ferestre, uşi și pereţi cortină, şi Jansen AG – lider mondial în sisteme din oţel pentru ferestre, uşi şi pereţi cortină, să gândească şi să realizeze soluţii arhitecturale personalizate pentru toate fazele unui proiect de construcţii.

Printre cele mai importante proiecte din 2017 unde compania a oferit consultanţă  şi soluţii se numără: Orhideea Tower, Globalworth Campus 2, Timpuri Noi Square din Bucureşti, Openville şi Vox Timişoara, The Office Cluj, Coresi Business Park Braşov, Bucharest Business Garden, Starnet Office Chişinău, Lidl Offices, Riviera Office Cluj, Hotel Hilton Garden Inn, Hotel IBIS Arad, One Herăstrău Park, Nathex Work & Living Cluj Napoca.

 

Despre Alukönigstahl România

Înfiinţată în 1864, Alukönigstahl GmbH este o companie de familie dezvoltată de-a lungul a cinci generaţii, iar în prezent acoperă 17 ţări sud-est europene, cu o cifră de afaceri de peste 300 milioane de euro (în 2014).

Din 1995, s-a înfiinţat filiala din România, cu sediul şi depozitul central în Bucureşti şi un birou tehnico-comercial în Cluj. Alukönigstahl asigură partenerilor săi locali o gamă largă de produse şi servicii: sisteme de profile Schüco din PVC şi aluminiu pentru ferestre şi uşi, pereţi cortină şi luminatoare; sisteme de profile din oţel Jansen pentru ferestre şi uşi, pereţi cortină şi luminatoare; documentaţie tehnică completă pentru producerea tâmplăriei; consultanţă pentru alegerea soluţiei optime din punct de vedere tehnic şi financiar pentru un proiect.
Având peste 3.000 de parteneri din domeniul investiţiilor imobiliare, arhitecturii şi construcţiilor metalice, în ultimii 23 de ani au fost realizate peste 5.000 de proiecte şi construcţii reprezentative.

Pentru mai multe informaţii, vizitați site-ul companiei: www.alukoenigstahl.ro