Meniu principal

Comunicat Aluterm şi CAME – 7 februarie 2018

Bucuresti, 7 februarie 2018

Aluterm şi CAME anunţă câştigătorii concursului – 4 zile de poveste în Italia

În data de 2 februarie 2018 a avut loc la Bucureşti evenimentul Aluterm – CAME , în cadrul căruia s-a realizat extragerea câştigătorilor concursului” 4 zile de poveste în Italia”.

Reprezentanţi ai zece companii cu care Aluterm Group a încheiat colaborări pentru distribuţia produselor CAME în România, vor merge să viziteze locul unde sunt fabricate automatizările (de porţi, barierele, turnicheţii), sediul central al producătorului, dar şi câteva destinaţii speciale din Italia: Veneţia și insulele Murano şi Burano, podgoriile din regiunea Soave, Vicenza. Câştigătorii concursului vor avea parte de experienţe inedite: curse de karting, degustări de Prosecco şi Grappa, dar şi multe alte surprize pregătite de un ghid local, alături de care vor fi explorate locuri mai puţin cunoscute.

Evenimentul a avut loc în cele patru puncte naţionale Aluterm: Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca şi Iaşi, conectate video prin internet în aşa fel încât toți participanţii să poată urmări procesul extragerii în timp real. Extragerea a avut loc la Bucureşti, fiind transmisă către toate punctele naţionale. Lista completă a câştigătorilor, precum şi informaţii suplimentare despre eveniment pot fi accesate în pagina dedicată pe site-ul Came România.

came_concurs_extragere

Concursul a reunit un număr mare de companii din piaţa naţională a automatizărilor, companii care comercializează soluţii CAME. Prin regulamentul concursului zece companii primesc excursii în Italia, în cadrul unui program foarte clar stabilit în care vor descoperi sediul central CAME, dar şi o mică parte din destinaţiile turistice ale Italiei.

Came Group este o companie înfiinţată în Italia, în 1972, cu o extindere internaţional, care produce cea mai vastă gama de automatizări pentru intrări rezidenţiale şi industriale, parcări şi control acces, inclusiv dezvoltarea de sisteme domotice şi antiefracţie.

 

Despre Aluterm Group
Aluterm Group oferă din 1993 soluţii pentru industria construcţiilor validate în peste 2500 de proiecte care se remarcă printr-un plus de valoare prin includerea de automatizări pentru căi de acces, materiale din policarbonat şi trape sau parcări inteligente.

BUCUREŞTI – Sos. Dudeşti-Pantelimon 42, incinta RAMS Business Park; CLUJ – Str. Traian Vuia nr. 208
telefon/fax: +40372 368 355
e-mail: marketing@aluterm.ro
www.aluterm.rowww.makroplast.rowww.siatec.rowww.parkomatic.ro