Meniu principal

Alexandru Stânean revine în poziţia de director general al TeraPlast

alexandru_stanean_teraplast

Comunicat de presă, 29 iunie 2018, TeraPlast

Grupul TeraPlast, cel mai mare procesator de PVC din România şi unul dintre principalii producători de materiale pentru piaţa construcţiilor si instalaţiilor, are începând cu data de 2 iulie 2018, un nou Director General în persoana lui Alexandru Stânean, după ce Consiliul de Administraţie a aprobat încetarea, prin acordul părţilor, a mandatului acordat Mirelei Pop în data de 9 mai 2017.

„Mă bucur pentru şansa de a-mi aduce aportul la dezvoltarea unuia dintre cei mai mari jucători de pe piaţa materialelor de construcţii din România, dar şi pentru ca, în cei 10 ani de colaborare, am avut ocazia de a lucra alături de o echipă solidă, dedicată şi extrem de bine pregătită, precum cea din cadrul TeraPlast”, a declarat Mirela Pop, fostul Director General al TeraPlast.

Alexandru Stânean, de profesie economist, şi-a început activitatea in cadrul TeraPlast in 2007 şi a ocupat pe rând diverse poziţii în top managementul companiilor din grup. În perioada 2014 – 2016 în care a condus echipa Grupului TeraPlast profitul net consolidat a crescut de la 3,5 la 8,7 milioane de euro iar cifra de afaceri a crescut de la 74 milioane de euro la 88 milioane de euro.
„Compania s-a transformat radical în ultimul an, datorită achiziţiilor făcute, de aceea principala prioritate este integrarea activităţilor din subsidiare pentru a folosi sinergiile existente la nivel de Grup, fără a neglija continuarea eficientizării proceselor operaţionale dar şi continuarea expansiunii naţionale şi internaţionale, în scopul creşterii vânzărilor şi profitabilităţii grupului”, a declarat Alexandru Stânean, noul Director General al Grupului.

www.teraplast.ro